Sistemul de acces la depozitul național AnelisPlus
Accesul la depozitul național se va asigura individual pentru fiecare utilizator în baza unui nume de cont și a unei parole. Sistemul care asigură acces pentru un număr mare de utilizatori este un sistem de tip federație descris în Autentificarea prin federație, sistem prin care fiecare instituție furnizează servicii de autentificare pentru membrii săi.
Modul de funcționare al unui astfel de sistem este următorul:
a. un utilizator care dorește acces la serviciile AnelisPlus va deschide pagina portal.aneliplus.ro și va utiliza din Meniul Utilizator link-ul Autentificare
Pagina de start Portal AnelisPlus (domeniul anelisplus.ro)
b. Meniul redirecționează utilizatorul către pagina de selecție a IdP-ului din cadrul federației RoEduNet.
Selecție IdP pentru autentificare (domeniul federației roedu.net )
c. Prin selectarea instituției de care acesta aparține se va deschide pagina de autentificare furnizată de către IdP-ul instituției. Numele de cont și parola vor fi transmise securizat și vor fi validate de către instituție (aceste date nu sunt stocate sau verificate în cadrul AnelisPlus)
Identificare folosind IdP instituțional (domeniu instituțional – uaic.ro pentru acest caz)
d. IdP-ul instituției va transmite portalului un token (un șir de caractere unic sesiunii de acces) care va asigura accesul utilizatorului atât pentru portal cât și pentru depozitul național.
În pagina Informații instalare IdP propriu sunt prezentate instrucțiuni pentru realizarea unui astfel de IdP în cadrul instituțiilor membre AnelisPlus. Aceste instrucțiuni sunt destinate personalului IT din instituție.